Misiunea 3.0

Acum mulți ani era o vreme când fărădelegile și nedreptățile se țineau lanț. Societatea reprezenta un tărâm al haosului, în care studentul era redus la tăcere.

Atunci, din negura timpului, a apărut cel ce urma să restabilească liniștea și pacea. Era chiar Agentul Schimbării. Nu avea pelerină, nu era un super-erou, însă avea o misiune și-un scop nobil: MISIUNEA 3.0.

Astfel, la 1990, agentul schimbării își definise deja scopul, dar încă avea nevoie de o echipă: așa s-a format ceea ce numim și astăzi OSUT.

Hotărât să dea glas reprezentării studențești, agentul a pornit pe un drum anevoios și plin de obstacole.

Aventura sa a început odată cu venirea toamnei. Prima sa misiune, dar nu secretă, este Balul Bobocilor. Agenții neinițiați într-ale studenției sunt invitați pe scenă pentru a-și demonstra abilitățile.

Reprezentarea are nevoie de niște gardieni care să o apere, așadar Democrația în UVT desemnează senatori, consilieri sau șefi de cămin pentru a păstra echilibrul și ordinea.

Odată cu trecerea timpului, procesul evolutiv ne-a împins către nevoia de modernizare, iar ITFest s-a născut și a devenit printre cele mai îndrăgite proiecte ale noastre, reunind pasionații de IT, gaming și cosplay.

A doua parte a anului începe cu Abecedarul Carierei, care pune accentul pe dezvoltarea profesională și personală a agenților ce vor schimba cursul istoriei.

Nici arta și cultura n-au fost lăsate mai prejos, iar StudentFest reunește noile talente și iubitorii de artă, aducând în atenția publicului evenimente culturale diverse, cu acces gratuit, astfel construind un dialog multicultural cu cei interesați.

Continuitatea este un punct forte al nostru, prin urmare ne-am asigurat că viitorii agenți ai schimbării sunt inițiați să ducă spiritul OSUT-ist mai departe, prin West Summer University. Timp de două săptămâni, participanții simulează viața de student și participă la activități extracurriculare.

Până în ziua de astăzi, diverși agenți ai schimbării au predat ștafeta de la o generație la alta, construind în 30 de ani o familie, prieteni, echipă, stare de spirit, OSUT. Aici ne-am schimbat cursul studenției și totodată al vieții și de aici au pornit cele mai ambițioase planuri. OSUT ne inspiră în fiecare zi să tindem spre schimbare și autenticitate.

Într-un moment istoric pentru noi, la 30 de ani în care am scris istorie pe paginile reprezentării studențești, OSUT își deschide porțile pentru noi tineri ambițioși, care vor să aducă schimbări societății în care trăim.

Noi am pornit deja în misiunea 3.0, ești pregătit să ni te alături?

Fii #recrut30!

Înscrie-te aici!