Credite voluntariat – Semestrul 2

La inițiativa OSUT, prin Hotărârea Senatului UVT numărul 45 din 31.07.2014, s-a aprobat Regulamentul privind acordarea de credite pentru activitatea de voluntariat (atașat la finalul articolului).

Conform articolului 4 din regulamentul anterior menționat, studenții care sunt implicați în activități de voluntariat în cadrul UVT pot beneficia de credite transferabile, ca semn de recunoaștere pentru munca lor, în cuantum de 2 credite/semestru.

Activitățile de voluntariat vor fi recunoscute numai dacă acestea se desfășoară în cadrul unui ONG înregistrat în Repertoarul UVT al ONG-urilor, în cadrul departamentelor, facultăților sau în folosul UVT.

 

Studenții care au desfășurat activități de voluntariat pe parcursul primului semestru al acestui an universitar, își pot depune dosarele cu documentele justificative în perioada 6 – 21 iunie.

Dosarele de voluntariat trebuie să cuprindă următoarele:

Raport de activitate aferent activităților în baza cărora se solicită creditele completat de către student (conform Anexei 2 – atașată la finalul articolului);

Evaluare realizată de supervizorul/coordonatorul voluntarului din cadrul ONG-ului în care s-a realizat activitatea de voluntariat (conform Anexei 3 – atașată la finalul articolului);

Adeverința din partea ONG-ului unde și-a desfășurat activitatea de voluntariat care să ateste activitatea de voluntariat în cuantum de minim 60 ore;

– Copii aferente diplomelor, titlurilor sau certificărilor – dacă este cazul.

 

Dosarele de voluntariat se vor depune fie la sediul OSUT, fie la secretariatele facultăților, excepție fiind în cazul studenților de la  FEAA, care pot depune dosarele doar la Infocentru, în intervalul​ orar 13:00-15:30 (luni, marți, joi și vineri), respectiv 13:00-18:00 (miercuri). Sediul OSUT se află în clădirea centrală UVT, la etajul 2, camera 247, programul fiind de luni până vineri, în intervalul 9:00-17:00.

 

Perioada evaluării dosarelor depuse este din 6 până în 21 iunie, iar pe data de  26 iunie se vor afișa rezultatele. Aceste rezultate pot fi contestate în data de  27 iunie, iar în  28 vor fi afișate rezultatele finale.

 

Regulament-echivalare-voluntariat

Anexa-2

Anexa-3