Rezultate redistribuiri – etapa I

În continuarea acestui articol se regăsește lista cu locurile acordate în prima etapă de redistribuiri lunare din acest an universitar.

Cererile depuse au depășit un număr de 500, dintre care majoritatea au fost cereri de cazare, iar locurile disponibile au fost în număr de 139. Astfel, au fost prioritare cererile de cazare, iar în această etapă nu au fost aprobate cererile de transfer.

Locurile disponibile au fost împărțite pe facultăți, proporțional cu numărul de cereri de cazare depuse, ulterior fiind distribuite în funcție de punctajul de cazare, dar ținându-se cont și de opțiunile pe care și le-a exprimat fiecare student. De asemenea, în anumite cămine, numărul locurilor de fete a fost mai mare decât numărul camerelor de băieți, prin urmare a existat o diferență de punctaje de cazare între aceste 2 categorii.

Pentru a se putea caza, persoanele de pe listă trebuie să-și ridice dispoziția de cazare de la sediul OSUT (UVT, camera 247) începând de luni, 21 octombrie, ora 11:00, până cel târziu joi, 24 octombrie, ora 17:00. Se pot prezenta pentru preluarea dispoziției de cazare doar beneficiarii în cauză sau alte persoane care se află în posesia unei copii după cartea de identitate a studentului beneficiar. Cazarea efectivă în cămine se poate face până vineri, 25 octombrie, în funcție de orarul fiecărui cămin:

C12: L-V, 11:00-14:00;

C13: L-V, 8:00-16:00;

C15: L-V, 8:00-11:00, 14:00-16:00;

C16: L-V, 8:00-16:00;

C17: L-V, 8:00-14:00;

Camelia: L-V, 8:00-16:00.

ATENȚIE! Persoanele care nu-și ridică dispoziția de cazare sau nu se cazează în perioada anterior menționată, își vor pierde locul.

 

Rezultate redistibuiri – etapa 1