Redistribuirii lunare etapa III

La finalul acestui articol se regăsește lista cu locurile acordate în cea de-a treia etapă de redistribuiri lunare din acest an universitar.

 

În această etapă a fost posibilă și aprobarea unui număr de 13 transferuri, în contextul în care au fost soluționate aproape toate cererile de cazare (87 din 96).

Au fost luate în considerare doar cererile depuse, online sau în format fizic la sediul OSUT, în perioada 5-8 noiembrie.


Locurile disponibile au fost împărțite pe facultăți, proporțional cu numărul de cereri depuse, ulterior fiind distribuite în funcție de punctajul de cazare, dar ținându-se cont și de opțiunile pe care și le-a exprimat fiecare student.
La cererile de cazare, în cazul în care nu au fost locuri disponibile în căminele selectate, dar studentul se încadra, din punct de vedere al punctajului de cazare, să primească loc, s-au acordat locuri în alte cămine decât cele selectate.

Pentru a se putea caza, persoanele de pe listă trebuie să-și ridice dispoziția de cazare de la sediul OSUT (UVT, camera 247) începând de miercuri, 21 noiembrie, ora 12:00. Acestea pot fi ridicate până cel târziu miercuri, 28 noiembrie, ora 17:00, iar cazările efective se pot face până joi, 29 noiembrie.

Persoanele cărora li s-au aprobat transferuri, înainte de a se caza în căminul în care au primit loc, trebuie să-și facă decazarea din căminul în care locuiesc momentan.

ATENȚIE! Persoanele care nu-și ridică dispoziția de cazare, respectiv nu se cazează în perioada anterior menționată, își vor pierde locul de cazare!

 

Redistribuiri – etapa 3