Cazare pe perioada verii 2019

În perioada 3 – 23 iunie se pot depune cereri în vederea obținerii unui loc de cazare pe perioada vacanței de vară, prin completarea următorului formular:  Click Aici

Căminele ce rămân deschise pe perioada verii sunt C12 și C16. Valoarea taxei de cazare pe perioada verii este de 200 de lei/lună în căminul C12 și de 180 de lei/lună în căminul C16;

Studenţii care NU beneficiază de cazare pe perioada verii au obligaţia de a elibera camerele până la data de 8 iulie, cel târziu.

Studenţii care beneficiază de cazare pe perioada verii au obligația de a elibera camerele până la data de 16 iulie, cel târziu.

Cazarea efectivă a studenților ce beneficiază de un loc de cazare pe durata vacanței de vară se va realiza în perioada 15-16 iulie.

 

ATENŢIE! Studenţii care NU se vor caza în perioada 15-16 iulie, îşi vor pierde locul de cazare pe timpul verii.

În această vară, căminele care nu se regăsesc printre cele menționate anterior vor fi închise pentru realizarea de dezinsecții și deratizări, lucrări de renovare, igienizare și de întreținere.

Modul de distribuire al locurilor de cazare pe perioada verii se va face în felul următor:

 

  • Au prioritate la cazarea pe perioada verii studenții care fac voluntariat, sunt implicați în proiecte, fac practică sau lucrează pe perioada vacanței (conform unei adeverințe atașate cererii de cazare);
  • Studenții care au stat pe perioada anului universitar în cămine de 4-5 persoane (C3, C15, C16, C17) cât și cei care nu au fost cazați în căminele UVT se vor putea caza pe perioada verii în căminul C16, iar cei care au stat pe perioada anului universitar în cămine de 2-3 persoane (C12, C13, Camelia, Drept) se vor putea caza în căminul C12;
  • Studenții care nu au prioritate la cazare vor fi repartizați pe locurile rămase disponibile, în funcție de media ponderată a semestrului I din acest an universitar;
  • Orice eventuale departajări se vor realiza pe baza mediei ponderate a semestrului I din acest an universitar.