» anca babet

Studenții din Universitatea de Vest încurajează acțiunile de protest nonviolente și nonpartizane și susțin partciparea la discuții directe

publicat de Paul in Presa şi Comunicate, Stiri | Comments Off

Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timişoara-OSUT, susține dreptul la libera exprimare, însă nu încurajează studenții să participe la acțiuni de protest violente cu caracter politic.

OSUT, în calitate de reprezentant legitim al studenților din Universitatea de Vest din Timișoara, al cărui scop principal este de a reprezenta drepturile, obligațiile și interesele comune ale studenţilor, încurajează acțiunile de protest fondate pe revendicări concrete, ce nu au o natură politică. Reprezentanții studenților din Universitatea de Vest consideră că orice protest trebuie să fie ghidat de o serie de revendicări clare și cât mai puțin partizane. Solicitările trebuie să vizeze interesele de masă ale categoriilor sociale reprezentate. In caz contrar, există riscul ca presiunea publică să fie folosită în scop pur politic.

OSUT se solidarizează cu starea de nemulţumire generală și încurajează participarea la orice formă de protest paşnic, numai în cazul în care protestatarii se identifică cu problemele semnalate și nu doreşte ca studenţii să se lase influenţaţi de presiunile şi jocurile politice din spatele cortinei.

“Noi nu am avut niciodată vreo apartenență politică și acesta este motivul pentru care nu vom ieși în stradă. Considerăm că acțiunile de protest din ultimele zile pun accentul pe probleme majore ale actualei clase politice și nu trebuie să ne lăsăm manipulați de grupări divere care monopolizează protestele în scop politic. Susținem participarea la dezbateri publice, dar nu susținem protestele violente”, a declarat Anca Babeț, președintele Organizației Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT).

Alianța Natională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) face apel la exercitarea dreptului la libera exprimare fără violențe! ANOSR salută exprimarea liberă dar pașnică, a nemulțumirilor sociale și încurajează toți cetățenii să îți exprime nemulțumirile inclusiv în stradă, atunci când alte instrumente democratice nu dau rezultate.

Am încurajat mereu exprimarea libera, inclusiv prin proteste pa;nice, a cetățenilor, fie ei studenți sau membri ai altor categorii sociale. Suntem însă împotriva violenței si, ca și până acum, vom chema studenții în stradă doar în baza unor revendicari clare, nepartizane. Este un an electoral și ne dorim ca efectele acțiunilor noastre să aducă beneficii studenților pe care îi reprezentăm, nu unor partide politice și persoane publice. Credem însă că atât reprezentanții Guvernului, cât și ai ministerelor de resort, trebuie să își legitimeze deciziile și propunerile legislative prin consultări reale cu reprezentanți ai cetățenilor. Lipsa de dialog, de transparență,  sau incapacitatea de a găsi soluții reale la probleme reale sunt cele care duc la nemulțumiri sociale.” – Daniela Alexe, Președinte ANOSR.

Un an universitar, o nouă echipă de conducere

publicat de Paul in Presa şi Comunicate | Lasa un comentariu  

Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest din Timișoara – OSUT are un nou birou de conducere, ales în cadrul Adunării Generale ce a avut loc în data de 26 mai 2011.  Acesta este  compus din 11 membrii, care vor coordona activitatea organizaţiei în noul an universitar şi care vor urmări respectarea strategiei deja stabilite.
În acelaşi cadru s-a prezentat raportul de activitate și realizările organizaţiei pe anul 2010-2011, iar noua echipa şi-a stabilit obiectivele următorului mandat pe baza nevoilor şi problemelor actuale ale  studenţilor. Biroul de Conducere este structura executivă a OSUT, care coordonează activitatea organizaţiei pentru un an (2011-2012). Membrii noului Biroul de Conducere OSUT sunt studenţi în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara şi îşi vor îndeplini următoarele roluri în cadrul organizaţiei:

Preşedinte – Anca Babeţ
Vicepreşedinte - Alexandru Babescu
Vicepreşedinte – Paul Apostu
Secretar General – Alina Semen
Coodonator PR&Imagine – Calina Galescu
Coodonator HR - Lucia Ursu
Coodonator Social-Educaţional-Cercetare - Oana Căzăcuţu
Coodonator IT – Cătălin Galescu
Coordonator Proiecte – Alina Lăţa
Coodonator Marketing – Doru Costică
Cenzor – Timea Retek

Activitatea noului birou începe oficial de la 1 august 2011 şi se axează pe următoarele priorităţi:
• creşterea gradului de informare şi conştientizare a studenţilor asupra drepturilor şi obligaţiilor pe care aceştia le au în calitate de studenţi, prin organizarea mai multor campanii de informare, desfăşurate de-a lungul întregului an universitar;
• comasarea principalelor proiecte OSUT sub egida StudentFest, pentru obţinerea unei mai mari vizibilităţi a acestora în rândul actorilor locali şi naţionali;
• abordarea dimensiunii social-educaţionale din perspectiva studenţior, cu privire la importanţa implicării calitative a acestora în procesul educaţional şi promovarea învăţământului centrat pe student în vederea implementării lui în mod real în Universitatea de Vest şi reprezentarea intereselor studenţilor în raport cu Universitatea de Vest din Timişoara într-un mod proactiv şi profesionist.