JOBQUEST
JobQuest apare ca urmare a unei nevoi extrem de importante a studentului pe cale de absolvire sau a studentului absolvent – de a pune în practică noţiunile învăţate în facultate şi de a se integra în mediul social-economic, sau altfel spus găsirea unui loc de muncă în domeniul studiat.
Găsirea unui loc de muncă s-a transformat, în condiţiile crizei actuale şi al exploziei numărului persoanelor cu studii superioare într-o bătălie pentru supravieţuire în care sunt încurajate non-valorile şi nu spiritul competiţiei. Aceasta este problema majoră identificată şi la nivelul studenţilor din Universitatea de Vest Timişoara care se află în căutarea unui loc de muncă, problemă pentru rezolvarea căreia am creat JobQuest.
Scopul acestui proiect este de a pune în legătură studenţii interesaţi de obţinerea unui loc de muncă cu potenţiali angajatori din mediul privat, asigurând o platformă de comunicare şi diseminare a informaţiilor.
Acest proiect conţine:
- 3 workshopuri: Scrierea corectă a unui CV, Un interviu de succes şi Orientare în carieră
- un târg de locuri de muncă pentru studenţi
- o conferinţă cu tema: Angajat vs. Antreprenor
Pentru detalii şi înscrieri accesaţi www.jobquest.osut.ro





