Legea Educației, promovează două trasee: emigrare sau reîntoarcerea la activități agricole care nu necesită studii superioare

Comunicat de Presă ANOSR:

În urma consultărilor cu reprezentanții Ministerului și a dezbaterilor purtate pe proiectul de Lege a Educației, ANOSR se declară stupefiat de caracterul TOTAL împotriva studenților a ultimei variante de lege înaintată către Guvern.

1. Studenții își pierd cele mai elementare drepturi de a fi reprezentați.

Participarea în comisiile universitare, în biroul senat, biroul consiliu, consiliul de administrație, sunt principalele mecanisme REALE de reprezentare. Fără acestea, studenții devin simple exponate, fără acces la deciziile importante din cadrul universității.

2. Studenții NU au un învățământ centrat pe student.

Simpla enunțare a unui principiu, nu presupune un învățământ centrat pe student! În acest moment, întregul proiect de lege duce la rigidizarea traseului educațional, blochează orice tip de mobilitate și transferurile studenților.

3. Corupția universitară în loc să fie combătută este stimulată.

Lipsa studenților din comisia de etică a ministerului, din comisiile universitare, lipsa unei structuri care să combată acest fenomen, va duce la creșterea corupției în mediul universitar. Proiectul de lege are drept efect distrugerea oricărui sistem funcțional de reprezentare al studenților.

4. Suportul financiar acordat studenților nu mai este garantat de lege.

Proiectul de lege nu oferă nicio garanție privind sprijinul financiar oferit studenților, subvențiile.

5. Învățământul de stat nu este gratuit, nici măcar pentru studenții beneficiari ai unor locuri susținute de stat.

Multitudinea taxelor susținute de lege, lipsa oricăror elemente de asigurare a unei echități în accesul și parcurgerea învățământului superior, va genera un învățământ doar pentru cei bogați. În România, gradul de acces a celor săraci sau cu o situație financiară dificilă la învățământul superior este cel mai scăzut din Europa. Prin prezentul proiect de lege, această segregare este stimulată!

6. Legea lasă loc unor “boom-uri” imobiliare.

Finanțarea învățământului privat, intrarea bunurilor universităților private la desființarea acestora în posesia fondatorilor, trecerea bunurilor universităților publice după desființare, în domeniul privat al statului va permite o serie de abuzuri cu profit major, în detrimentul educației.

7. Etnicii români din străinătate nu există în viziunea MECTS.

De acum, studenții basarabeni nu mai primesc nicio subvenție, nicio bursă și niciun sprijin din partea statului român.

Educația este transformată într-un “serviciu” de proastă calitate, ca și alte servicii publice din România. Studenții vor primi burse doar dacă au ‘o comportare exemplară’, situație asemănătoare cu cele de dinainte de ’89. Astfel, ANOSR solicită înființarea unei comisii de lucru care să includă toți partenerii sociali pentru amendarea prezentei propuneri de lege.

După un set de dezbateri publice, doar bifate de minister, în care 99% din propunerile ANOSR, din care peste 50% PROMISE că vor fi introduse în lege, constatăm o ignorare COMPLETĂ a societății civile și un dispreț real față de studenți. ANOSR a participat în mod constructiv la TOATE dezbaterile publice. A organizat peste 40 de dezbateri interne în țară pentru a fundamenta pozițiile, în final, realizând că abordarea constructivă în România este sortită eșecului.

Din perspectiva ANOSR, acțiunile desfășurate de MECTS, NU au fost dezbateri publice ci simple campanii de promovare, informare și o disimulare continuă! În aceste condiții, ANOSR cere DEMISIA Ministrului Educației.

Pentru mai multe detalii vă stau la dispoziţie:

Cezar HÂJ – Preşedinte   Daniela Alexe – Vicepreședinte Educațional   Cristina FIȚ – Vicepreşedinte PR

Telefon:  0743.122.511     Telefon 0753.152.276                                     Telefon:0742.898.974;0734.994.837

E-mail: cezar@anosr.ro Email: daniela@anosr.ro                                   Email: cristina@anosr.ro

______________________________________________________________________________

Despre ANOSR:

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) s-a format în urma mişcărilor studenţeşti din toamna anului 1999. Astăzi ANOSR reuneşte 62 de organizaţii studenţeşti cu tradiţie din România, reprezentând 500.000 de studenţi la nivel naţional. ANOSR este unica federaţie studenţească din ţara noastră recunoscută şi reprezentată la nivel european, fiind membră în cadrul European Students’ Union (ESU). În 2007, ANOSR a primit premiul Galei Societăţii Civile la Secţiunea Educaţie, iar în 2008, Ligia Deca, fost preşedinte ANOSR, a preluat coordonarea Coaliţiei pentru Universităţi Curate, unde ANOSR este şi unicul reprezentant al studenţilor. Din mai 2008 Ligia Deca este preşedintele Uniunii Europene a Studenţilor, fiind primul student din Europa de Est care deţine aceasta funcţie, realeasă în aprilie 2009 pentru un nou mandat în fruntea a peste 11.000.000 de studenţi din Europa.

Reprezentăm viitorul!

Filed Under: Presa şi Comunicate

RSSComments (0)

Trackback URL

Comments are closed.